— Câștigi mărunțiș? Atunci să nu mai ai pretenții de la mine, trăiește cum vrei! — a tăiat-o scurt soțul.

Fraza a lovit brusc, fără avertisment — ca o palmă după care îți țiuit urechile. În acel moment, Mark stătea în bucătărie, strângând în mâini încă o chitanță de plată de pe cardul bancar. Hârtia albă tremura între degete. Suma l-a făcut să încrunte sprâncenele — douăsprezece mii de ruble. Pentru ce?

A deschis detaliile tranzacției și a expirat printre dinți: magazin online de cosmetice. O altă comandă a Sophie.

Mark a trecut în sufragerie. Soția stătea pe canapea, cu ochii în telefon, și nici măcar nu i-a observat prezența.

— Sophie, ce e asta? — Mark i-a întins chitanța.

Ea nu și-a ridicat privirea.

— Cosmetice. Am comandat o paletă nouă de farduri și un set de pensule.

— Douăsprezece mii pentru o paletă?

*

— Mai erau și seruri, — Sophie a ridicat din umeri. — Bune. Cu acid hialuronic.

Mark s-a așezat în fața ei, punând cu grijă chitanța pe masă, de parcă s-ar fi temut că ar putea lua foc.

— Sophie, ai deja un raft întreg de cosmetice. De ce îți trebuie atât de multe?

— Am avut chef, — l-a privit cu o ușoară iritare. — Nu am voie?

— Ai voie. Dar doar ne-am înțeles să punem bani deoparte pentru vacanță. Și pentru renovarea băii. Îți amintești?

— Punem luna viitoare, — soția s-a întors din nou la telefon.

Mark lucra ca programator. Sophie era manager într-o firmă mică. Bugetul comun era destul de bun, dar cheltuielile constante ale soției înghițeau o parte semnificativă din venituri.

Locuiau într-un apartament cu două camere, cumpărat prin credit ipotecar cu trei ani în urmă. Plăteau treizeci și cinci de mii de ruble pe lună, plus utilități, mâncare, transport. Mark câștiga mai mult și își planifica atent bugetul, punând bani deoparte pentru vacanță și renovare. Dar Sophie distrugea regulat toate planurile.

Cumpăra de toate: cosmetice, bijuterii, accesorii, decorațiuni pentru casă — care apoi adunau praf în cutii. Comanda impulsiv, fără să se gândească la preț. Colet după colet sosea aproape în fiecare săptămână.

*

Cu fiecare lună era tot mai rău. Dacă înainte cheltuielile erau de cinci–șapte mii, acum ajungeau la douăzeci–treizeci de mii.

— Sophie, trebuie să vorbim serios, — a spus Mark în seara următoare.

Soția examina niște cercei noi, abia scoși din cutie.

— Despre ce?

— Despre bani. Uite, — a deschis laptopul. — Astea sunt cheltuielile noastre din ultimele trei luni. Sunt cumpărăturile tale. În medie, douăzeci și cinci de mii pe lună.

— Și ce?

— Cum adică „și ce”? Trebuie să economisim pentru vacanță și renovare, iar tu cheltuiești totul pe prostii!

— Nu sunt prostii. Am nevoie de ele.

— Ai nevoie de al cincilea ruj? De a zecea pereche de cercei?

— Da! Trebuie să arăt bine!

— Arăți deja bine! Nu sunt împotriva cumpărăturilor, dar în limite rezonabile.

— Și când mai trăim? — a pufnit Sophie.

— A trăi și a economisi nu se exclud reciproc, — a răspuns Mark obosit.

Sophie s-a ridicat brusc și a început să strângă cutiile.

— M-am săturat de predicile tale. Vrei să economisești — economisește singur.

A intrat în dormitor trântind ușa. Mark a rămas în bucătărie, privind cifrele. Creșteau, planurile se prăbușeau, iar soția nici nu voia să asculte.

*

Dar Sophie nu se oprea. Colet după colet sosea unul după altul. Cosmetice, bijuterii, lumânări, accesorii. Vacanța a devenit incertă, renovarea a trebuit amânată.

— Sophie, iar un colet? — a întrebat Mark, văzând o altă cutie.

— Da. Un nou set de îngrijire a pielii.

— Cât?

— Nu-mi amintesc.

— Nouă mii opt sute! E o nebunie!

— E un preț normal pentru calitate.

— Ai deja un raft întreg! Nici măcar jumătate nu le-ai deschis!

— Le voi deschide, — a aruncat ea și a mers la baie.

Mark a rămas în hol, strângând pumnii. Discuțiile nu mai funcționau.

Târziu în noapte, când Sophie dormea, a deschis din nou laptopul. Cifrele nu se potriveau. A înțeles: așa nu mai poate continua.

A doua zi, Mark a sunat la bancă.

— Vreau să schimb condițiile de acces la contul comun.

Seara, Sophie a observat prima.

— De ce nu merge cardul?

— Am pus o limită. O sumă fixă pe lună.

— Mă controlezi?! — s-a revoltat ea.

— Nu. Mă protejez. M-am săturat să trăiesc în stres permanent.

*

— Ești zgârcit.

— Iar tu ești iresponsabilă. Și asta ne distruge căsnicia.

Cuvintele au rămas suspendate între ei.

Au trecut câteva săptămâni. Sophie cheltuia mai puțin — forțat. A devenit iritabilă, distantă. Între ei s-a așternut o tăcere rece.

— Nu pot trăi așa, — a spus ea într-o zi.

— Nici eu, — a răspuns Mark.

Fără țipete. Fără reproșuri.

Au decis să se despartă. Calm. Fără scandaluri.

O lună mai târziu, Mark a rămas singur în apartament. Ratele au devenit mai ușoare, aerul — mai curat. Continua să pună bani deoparte — nu pentru vacanță, ci pentru o viață liniștită.

Sophie a închiriat o mică garsonieră și, pentru prima dată, a început să-și numere cheltuielile. Coletele au încetat să mai vină săptămânal. În schimb, a venit înțelegerea — târzie, dureroasă, dar sinceră.

Din când în când își scriau. Scurt. Politicos.

Și fiecare dintre ei a înțeles, în felul său: problema nu era în bani.
Problema era că încetaseră să se mai asculte — cu mult înainte de prima chitanță.