Când te mint despre boli — doar ca să stai acasă și să taci

Trădarea nu țipă întotdeauna.
Uneori vorbește încet, cu o voce plină de grijă.
Se ascunde în spatele cuvintelor „mama este bolnavă”, „nu e momentul potrivit”, „trebuie să înțelegi”.
Iar tu crezi. Pentru că iubești. Pentru că ți-e rușine să te îndoiești. Pentru că te-ai obișnuit să te pui pe ultimul loc.

— Ana, chiar nu înțelegi ce se întâmplă?! — a strigat aproape Marcu, oprindu-se brusc în mijlocul camerei. — Mama e bolnavă! Înțelegi? E bolnavă!

Și a rostit un diagnostic.

— Iar tu alergi cu biletele tale… Nu ți-e rușine?!

— Dar eu și Elena plănuiserăm o vacanță… — a spus Ana încet.

— Plănuiserăm! — a mormăit Marcu iritat, ridicând din umeri. — Ce idee! Mama mea… abia mai respiră! Iar ea se gândește să plece cine știe unde…

Ana a tăcut. Câteva secunde a privit într-un punct fix, ca și cum ar fi căutat acolo un răspuns.

— Bine… în regulă, — a oftat într-un final. — Anulez rezervarea.

*

— Așa te vreau, — Marcu s-a înmuiat imediat, s-a apropiat și i-a mângâiat capul. — Știam că vei înțelege. Ești cea mai bună.

Poate că Ana era gata să înțeleagă.
Dar Elena — nu.

Când Ana și-a sunat prietena și i-a spus că va anula călătoria, reacția a fost explozivă.

— Ai înnebunit, Ana?! — a strigat Elena la telefon. — Planificăm asta de ani de zile!

Și avea dreptate. De șapte ani visau să plece în străinătate. Economiseau, făceau planuri…

— Ce să fac… — a suspinat Ana. — Soacra mea s-a îmbolnăvit. Marcu spune că e grav.

— Marcu spune! — a ironizat-o Elena. — Ai verificat? Ai văzut-o tu cu ochii tăi?

— Cum să verific… — s-a simțit Ana stânjenită. — Nu e potrivit.

— Nu e potrivit! — a bombănit Elena. — Pentru tine nimic nu e potrivit! Ți-amintești când ți-ai anulat ziua de naștere? Dar aniversarea? Și acum din nou?

Ana nu a găsit nimic de spus.

După câteva zile, totuși, a decis să meargă la soacră.

— Anuța! — a exclamat bucuroasă Maria. — Ce surpriză! Intră, draga mea!

— Marcu mi-a spus că nu vă simțiți bine… — a început Ana cu grijă.

— Eu? Bolnavă? — Maria a clipit mirată. — Nicidecum! Mă mai doare spatele, e vârsta. Hai, bem un ceai.

Ana asculta, dar nu auzea.
În minte îi răsuna o singură întrebare:

*

De ce a mințit Marcu?

Seara, el s-a întors târziu — vesel, agitat.

— Am fost la mama ta, — a spus Ana. — Spune că e perfect sănătoasă.

— E bolnavă! — a răspuns Marcu iritat. — Are probleme cu inima!

— Ieri spuneai altceva, — a spus Ana încet.

— Ți-ai imaginat! — a izbucnit el. — Și gata! Ce mare lucru, o vacanță! Nu e nevoie să umbli prin străinătate!

Ana a tot răsucit cuvintele lui în minte.
Și dacă are dreptate?
Și dacă Maria doar ascunde adevărul?

În cele din urmă, Ana a anulat rezervarea.

— Poate doriți să mutați călătoria la primăvară? — a sugerat agentul.

— Mă mai gândesc…

Dar nu era nimic de gândit.
Primăvara se va întâmpla din nou ceva.

Seara a sunat Elena.

— Ei, ai anulat?

*

— Da.

— Cât timp mai continui așa, Ana?

— Și dacă nu minte? — a întrebat Ana în șoaptă. — Dacă chiar e bolnavă?

— Ana… — a oftat Elena. — Nu-l mai scuza. Nu te respectă. Și așa va continua dacă nu pui capăt.

Ana mergea spre casă gândindu-se:

La ce trebuie să pun capăt, de fapt?..

Ana mergea încet, ca și cum picioarele nu o mai ascultau. Gândurile se învârteau în cerc.

La ce să pun capăt?
Să cred? Să rabd? Să dispar?

Apartamentul era întunecat. Marcu nu era acasă. Telefonul a vibrat:

„Întârzii. Mamei îi este din nou rău.”

Ana nu a simțit nici teamă, nici neliniște — doar oboseală.

I-a scris soacrei:

„Maria, Marcu spune că nu vă simțiți bine. Să chem un medic?”

*

Răspunsul a venit imediat:

„Anuța, ce prostii! Sunt sănătoasă. Azi am ieșit la plimbare cu prietenele.”

Ana s-a așezat.
Totul a devenit limpede.

El mințea.
Nu pentru mamă.
Ci pentru control.

Când Marcu s-a întors, Ana îl aștepta în bucătărie.

— Trebuie să vorbim.

— Nu acum, — a spus el iritat.

— Acum.

— I-am scris mamei tale, — a spus Ana. — E sănătoasă.

— Te bagi din nou unde nu-ți fierbe oala?! — a explodat el.

— Ai mințit, Marcu. Ca să stau acasă. Ca să renunț la mine.

— Am vrut ce era mai bine pentru tine! — a strigat el. — Ești nerecunoscătoare!

— Am anulat sărbători. Vise. Pe mine însămi, — a spus Ana calm. — Iar tu numeai asta familie.

*

— Și unde ai să te duci? — a râs el ironic.

Ana s-a ridicat.

— Aici te înșeli.

A doua zi s-a întors la agenția de turism.

— Aveți bilete?

— Pentru primăvară?

— Nu. Pentru cea mai apropiată dată. Unul singur.

Seara a sunat-o pe Elena.

— Plec.

Orașul de dincolo de fereastră își trăia viața.

Ana știa că va fi greu.
Dar știa un lucru sigur:

Când te mint despre boli ca să stai acasă și să taci,
nu este bolnavă persoana despre care vorbesc.
Este bolnav sistemul în care încetezi să mai fii tu însăți.

Și se vindecă într-un singur fel —
prin curajul de a te ridica și de a pleca.