Soțul meu mi-a scris: „Succes, sărăntoaco” — și a plecat cu amanta. Printr-un singur clic i-am luat 15 milioane.

*

Sofia a văzut mesajul pe ecranul telefonului lui chiar în clipa în care s-a aplecat să ridice lingura căzută pe podea. Coincidența era aproape crudă. Marc era la duș — apa curgea în spatele ușii închise — iar telefonul stătea pe masă, deblocat, de parcă nici nu i-ar fi trecut prin minte că adevărul putea ieși la iveală atât de banal.

„Mâine, la ora asta, vom fi deja în cameră, iubire. Mi-am ales rochia pentru cina pe acoperiș.”

Sofia a încremenit. Apoi s-a îndreptat încet și a luat telefonul în mână. A deschis conversația cu „Elena”.

Fotografii: o tânără în lenjerie. Marc cu un pahar de vin. Selfie-urile lor din aeroport — zâmbitori, lipsiți de griji, de parcă nu era vorba de o trădare, ci de un vis devenit realitate. Mai jos — rezervarea hotelului:

Mandarin Oriental, Tokyo.
Două persoane. Șapte nopți.

A doua zi urma să plece într-o delegație. La Seul — așa spusese el. La negocieri importante, după care aveau să retragă banii din cont și să cumpere, în sfârșit, un apartament pentru copii. Opt ani de economii. Fără vacanțe. Fără cheltuieli inutile. Numărând fiecare bănuț.

Sofia a pus telefonul exact la locul lui. A ridicat lingura. S-a întors la aragaz. Supa clocotea, ridicând o spumă tulbure, dar ea nu s-a mișcat. Privea într-un singur punct, ca și cum ar fi vrut să memoreze acel moment.

*

Când Marc a ieșit din baie, ea stătea cu spatele la el și amesteca încet supa.

— Sofia, de ce nu spui nimic? — a cuprins-o cu brațele.

Ea s-a întors și l-a privit drept în ochi.

— Nimic. Sunt doar obosită. Mâine pleci, nu?

— Da. Doar pentru o săptămână. Reziști? — a zâmbit și a sărutat-o pe obraz.

Ea a dat din cap.

— Rezist.

Dimineața, Marc își făcea bagajul. Sofia stătea pe marginea patului și îl privea cum împăturea cu grijă cămășile — aceleași pe care ea le călcase cu o seară înainte.

— Marc, sigur pleci la Seul? — a întrebat calm.

El s-a întors brusc.

— Ce vorbești? Desigur că la Seul.

— Înainte îmi arătai mereu ruta, documentele. Acum nimic.

A trântit valiza și a tras fermoarul cu furie.

— Am destule pe cap, iar tu mă iei la întrebări. Trebuie să-ți dau socoteală?

*

Sofia s-a apropiat de fereastră.

— Nu trebuie. Pleacă unde vrei. Și cu cine vrei.

A tăcut. După un moment, i-a întins telefonul.

— Bilet spre Seul. Mulțumită?

Ea s-a uitat.

— Mulțumită.

După o jumătate de oră, stătea deja în pragul ușii.

— Dacă se întâmplă ceva cu banii cât lipsesc, să nu te atingi de cont.

— Nu mă ating.

A zâmbit strâmb.

— Succes, sărăntoaco. Fără mine n-ai fi pus deoparte niciun ban.

Ușa s-a trântit.

Sofia a rămas în liniște până când pașii lui s-au stins. Apoi s-a așezat la masă.

Telefonul era lângă ea.

*

Ecranul s-a aprins singur — notificare din aplicația bancară.
Operațiune programată pentru dimineață. Sumă mare. Cont comun.

Sofia a privit cifrele mult timp.

Și-a scos verigheta și a pus-o lângă telefon.

Apoi a deschis contactele și a scris:

„Laura, am nevoie de ajutorul tău. Urgent. Este vorba de bani.”

S-au întâlnit într-o cafenea o oră mai târziu. Laura lucra în departamentul de securitate al unei bănci și vorbea calm, fără emoții.

— Nu e doar o trădare. Sunt bani comuni.

— El crede că avea dreptul la ei.

— Ai acces la cont?

— Da. Întotdeauna.

— Atunci poți bloca operațiunile. Dintr-un singur clic.

Sofia a scos telefonul. Utilizator. Parolă. Cod.

A apăsat.

„Operațiunile din cont au fost suspendate temporar.”

Două ore mai târziu, telefonul a vibrat.

*

Marc:
Ce ai făcut?! Contul e blocat! Sunt în Tokyo!

Sofia:
Nu m-am atins de cont. Tu m-ai rugat.

Nu a mai răspuns.

O săptămână mai târziu, s-a întors. Singur.

— Banii ăștia sunt ai mei!

— Ai noștri. Pentru copii.

Divorțul s-a încheiat rapid. Contul a fost împărțit conform legii.

O lună mai târziu, Sofia a semnat contractul pentru apartament.

În acea seară stătea cu o cană de ceai, privind pe fereastră.

Telefonul tăcea.

Și știa un singur lucru:
nu mai e nevoie să i se ureze succes. S-a descurcat singură.