— Jubileu? Mai bine vând acest apartament și plec decât să-ți hrănesc paraziții, doamnă Berger!

Un apartament la marginea capitalei. Seara.
Afară, ploaia bătea în geam ca un vecin nerăbdător, amintind insistent de o datorie care, oricum, va trebui plătită.
Anna stătea în bucătărie, învelită într-o pătură groasă, și amesteca încet ceaiul. Lingurița lovea pereții ceștii, parcă numărând secundele până la ceva inevitabil — momentul în care răbdarea se termină.

*

Cu trei săptămâni în urmă fusese externată din spital. Medicii spuseseră: pneumonie.
Dar soacra ei, Marie Berger, numise totul „o simplă răceală” și adăugase, cu un reproș abia ascuns, că pe vremea ei femeile se ridicau imediat după naștere, nu stăteau la pat săptămâni întregi.

— Ar fi trebuit să te ridici demult, — îi aruncase într-o dimineață, uitându-se în cameră. — Zaci ca un buștean, iar eu am jubileu peste o săptămână. Trebuie organizat totul.

Anna doar oftase obosită. Nu avea nici putere, nici rost să se certe.
Marie Berger nu asculta niciodată argumentele altora — doar propria voce.

Lucas intră în bucătărie, întinzându-se. Purta un tricou mototolit cu o mică gaură, părul ciufulit, de parcă tocmai se trezise, deși era deja opt seara.

— A sunat mama? — întrebă el, deschizând frigiderul.

— A sunat, — Anna luă o înghițitură de ceai deja rece. — Vrea să-și sărbătorească jubileul aici.

*

Lucas încruntă sprâncenele, fără iritare — mai degrabă gânditor.

— Ei… e un eveniment de familie. E normal, nu?

— Normal? — Anna puse ceașca pe masă. — Lucas, am stat trei săptămâni în spital. Nu am bani. Nu am energie. Iar ea vrea să organizez un banchet pentru douăzeci de persoane.

— Nu exagera, — spuse el, scoțând niște colțunași și punând o oală pe aragaz. — Mama a spus că va ajuta.

— Va ajuta? — Anna zâmbi amar. — Probabil doar cu sfaturi despre cum tai greșit legumele.

Lucas tăcu. Tăcea întotdeauna când conversația ajungea la mama lui.

Ușa se deschise fără să bată.
Marie Berger intră sigură pe ea, ca la ea acasă. Purta un pulover deschis la culoare, nou — un cadou de la Clara, nora cea mare, care știa întotdeauna cum să-i intre în voie.

— Ei, ați decis? — se așeză la masă fără să aștepte invitație. — Am făcut o listă.

Scoase din geantă o foaie:
șampanie — 5 sticle, icre — 2 borcane, carne — 10 kilograme.

*

— Zece kilograme?! — izbucni Anna.

— Bărbații mănâncă mult, — făcu soacra un gest din mână. — Și să nu uiți salatele.

— Nu am cincisprezece mii ca să cumpăr toate astea, — spuse Anna încet.

— Dar când ți-ai cumpărat o rochie de opt mii, banii erau? — zâmbi Marie Berger.

— Erau banii mei!

— Ai tăi? — ridică ea o sprânceană. — Dar apartamentul al cui este?

Anna strânse pumnii. Apartamentul era al ei. Cumpărat înainte de căsătorie. Dar aici nu contase niciodată.

— Dacă nu vrei să cheltuiești, o rog pe Clara, — aruncă Marie Berger.

— Nu e nevoie. Mă descurc singură.

Soacra plecă mulțumită. Lucas ieși după ea.
Anna rămase singură.

Îi scrise Clarei:
„Tu cum te descurci cu ea?”

Răspunsul veni aproape imediat:
„Nu mă descurc. Pur și simplu am plecat.”

*

Anna privi mult timp ecranul.

Mai târziu scoase documentele. Contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului.
Al ei.

La șase dimineața sună soneria.

— Anna, deschide! Trebuie să discutăm meniul!

— Lucas doarme.

— Lucas a plecat la muncă, — spuse tăios Marie Berger. — Nu te preface.

Anna deschise. Soacra năvăli în apartament.

— Aveți cafea?

— Nu.

— Atunci ceai. Am o listă nouă.

Lista era și mai lungă.

*

— Asta înseamnă cel puțin douăzeci de mii! — izbucni Anna.

— Dacă nu vrei să plătești, o rog pe Clara.

Anna ridică privirea.

— Clara a plecat.

— Unde?

— La Soci. Definitiv.

Marie Berger rămase încremenită, cu ceașca în mână.

— Ea… a fugit?..

Marie Berger puse încet ceașca pe masă.

— Deci a fugit, — șuieră ea. — Slabă.

— Doar s-a ales pe ea însăși, — răspunse Anna calm. — Și eu fac o alegere.

*

Anna puse o mapă pe masă.

— Astea sunt actele apartamentului. Este al meu. Și de azi nu vor mai fi aici nici jubilee, nici pretenții.

— Este casa fiului meu!

— Este casa mea.

În acel moment se auzi clicul yalei. Lucas intră cu sacoșe.

— Ce se întâmplă?

— Soția ta mă dă afară! — izbucni Marie Berger.

Lucas o privi pe Anna. Pentru prima dată — cu adevărat.

— Sunt epuizată, — spuse ea. — Am fost bolnavă. Iar tu discutai meniul.

El tăcu.

— Mamă, — spuse în cele din urmă. — Ajunge.

*

— O alegi pe ea?!

— Aleg liniștea.

Soacra își apucă geanta.

— O să regreți, Anna!

— Poate. Dar nu azi.

Ușa se trânti.

O săptămână mai târziu, jubileul avu loc la restaurant.
O lună mai târziu, Lucas se mută la mama lui — „temporar”.
Anna schimbă încuietorile, își termină tratamentul și, pentru prima dată, se trezi fără teamă.

Primăvara vându apartamentul.
Nu pentru că fugea.
Ci pentru că începuse, în sfârșit, să trăiască după propriile reguli.