— Îți voi da o sută de mii dacă îl părăsești pe fiul meu pentru totdeauna, a spus Margareta, întinzând plicul cu bani cu aceeași calmă indiferență cu care ai cumpăra o geantă nouă, nu ca și cum ar distruge o viață.

*

— Am investit banii noștri în criptomonede la sfatul mamei și acum am pierdut totul, a spus Andrei, fără să-și ridice privirea.

Clara stătea în mijlocul bucătăriei, cu o oală în mâini. Apa continua să fiarbă pe aragaz, dădea pe dinafară cu spumă albă, sfârâia și stropea, dar ea nu se mișca. Cuvintele soțului ei au rămas suspendate în aer — grele și lipicioase, ca o pânză de păianjen în care îți dai seama brusc că ai rămas prinsă fără scăpare.

— Ce ai spus? a întrebat ea încet.

Andrei a ridicat privirea. Fața lui era cenușie, trasă, marcată de insomnie și teamă. Arăta ca un om care tocmai s-a întors dintr-un loc unde oamenii sunt frânți bucată cu bucată — fără țipete, fără sânge, dar pentru totdeauna.

— Patru sute cincizeci de mii pentru apartament. Mama a spus că un cunoscut de-al ei este un mare investitor. Că are informații precise despre o monedă nouă. Că este un câștig sută la sută. Eu… eu am crezut.

Clara a așezat încet oala pe masă. Apa s-a vărsat, arzându-i degetele, dar nu a simțit durerea. În cap îi zumzăia un gol apăsător.

— Ai investit banii pentru apartamentul nostru în criptomonede? a rostit ea fiecare cuvânt separat. — La sfatul mamei tale?

— Mama a vrut ce era mai bine…

*

S-a așezat.
Patru sute cincizeci de mii.
Cinci ani de viață.
Cinci ani de economii, renunțări și speranțe.

— Când?

— Acum două săptămâni.

— Și de ce îmi spui abia acum?

— Mama a spus să nu te îngrijorez mai devreme…

Întotdeauna mama.

Margareta.
Soacra.
Femeia care, din prima zi a căsătoriei, l-a împărțit pe Andrei în două părți inegale: cea mai mare pentru ea, cea mai mică pentru soție.

— Unde sunt banii acum?

— Nicăieri. Platforma este blocată. Escrocii au dispărut.

— Mama ta vorbește mult, iar în Clara creștea o furie rece, uscată. — Și tu o asculți mereu. Chiar și când e vorba de viața noastră.

— Nu începe!

— Ai transferat patru sute cincizeci de mii unui necunoscut. Pentru că mama a spus asta.

— Am încredere în mama.

Clara s-a uitat la el cu adevărat. Și a văzut un copil adult care nu a tăiat niciodată cordonul ombilical.

— Mă duc la mama ta.

*

Margareta o aștepta. Apartamentul era scump, aranjat impecabil, spunând un singur lucru: eu sunt cineva, voi nu sunteți.

— Tinerii vor strânge din nou bani, a spus ea calm.

— Cinci ani, Margareta!

— Am vrut să ajut să câștigați.

— Nu vreți să cumpărăm un apartament, a spus Clara încet. — Pentru că atunci Andrei ar deveni soțul meu, nu doar fiul dumneavoastră.

— Ieși din casa mea, a șuierat Margareta. — Ești un parazit.

Seara, Andrei s-a întors beat.

— Mama a spus că ai jignit-o.

— Am spus adevărul.

— Taci! Tu nu ai pe nimeni!

Clara și-a strâns lucrurile.

— Plec.

A trecut o săptămână.

În a opta zi, telefonul a sunat.

— Clara, vocea Margaretei era glacială. — Trebuie să ne întâlnim. Am o propunere.

La cafenea, soacra stătea ca o regină.

— Vreau să-l părăsești pe Andrei. Îți voi da o sută de mii. Vei semna actele și vei dispărea.

— Ce avere? a zâmbit amar Clara.

— Va fi. Îi voi cumpăra un apartament. Dar fără tine.

Clara a privit-o atent.

— Și el știe?

Aici se încheie prima parte.

*

— Și el știe? a întrebat Clara, fără să-și ia privirea.

Margareta a zâmbit scurt, mulțumită.

— Știe că vreau să-l ajut. Restul sunt detalii. Andrei a avut întotdeauna încredere în mine.

În acel moment, ceva s-a fixat definitiv în Clara. Nu durere. Nu furie. Claritate.

— Așadar, ați decis să-i cumpărați un apartament după ce ne-ați ajutat să-l pierdem pe al nostru.

— Corectez o greșeală. În condițiile mele.

— Asta numiți dumneavoastră grijă?

— Eu numesc asta iubire maternă.

Clara s-a ridicat.

— Vă mulțumesc pentru propunere. Dar banii nu mă interesează.

— O sută de mii e un început bun, a spus Margareta iritată.

— Noua mea viață nu este de vânzare.

În aceeași seară, Clara s-a întors în apartament. Andrei stătea în bucătărie.

— Mama a spus că ai refuzat.

— Da.

— Ai fi putut începe de la zero.

— Și încep. Fără umilință.

*

— Îmi va cumpăra un apartament… dacă pleci pentru totdeauna.

— Am plecat în momentul în care ai ales-o pe ea.

— Voi repara totul…

Clara l-a privit calm.

— Am depus cererea de divorț.

Nu a oprit-o.

O lună mai târziu, Clara locuia într-un apartament închiriat, muncea mai mult, era mai obosită — dar pentru prima dată respira liber.

Andrei s-a mutat în apartamentul cumpărat de Margareta. Ea controla totul. Era din nou fiul ei. Ascultător. Singur.

Uneori îi scria. Din ce în ce mai rar.

Într-o zi, Clara și-a văzut reflexia în vitrina metroului. Obosită. Dar liberă.

A înțeles atunci: această poveste nu s-a încheiat cu pierderea banilor sau cu divorțul.

S-a încheiat în momentul în care a refuzat să se vândă pentru o sută de mii.

Și aceasta a fost prima ei investiție cu adevărat reușită.